Blue Air a anunţat, miercuri, că din luna martie şi până la începutul lui aprilie reduce numărul de curse spre şi dinspre Italia, ca urmare a scăderii cererii, pe fondul răspândirii virusului Covid-19 şi a măsurilor de carantină impuse pasagerilor care vin din mai multe oraşe italiene.
Blue Air anunţă că îşi redimensionează numărul de curse spre destinaţiile din Italia, în funcţie de cererea actuală.
Potrivit reprezentanţilor companiei, măsura a fost luată în contextul răspandirii COVID-19 şi a instalării carantinei pentru pasagerii ce călătoresc în şi dinspre mai multe oraşe din Italia, având ca şi consecinţe scăderea cererii numărului de bilete şi creşterea numărului de neprezentări ale pasagerilor la îmbarcare, conform businessmagazin.ro.
“Blue Air se confruntă cu o scădere semnificativă a cererii de zbor pe rutele din Italia, ceea ce ne-a determinat să redimensionăm numărul de curse pe aceste rute. Monitorizăm permanent evoluția situației și încercăm să reducem cât mai mult impactul asupra pasagerilor noștri, menținând operațiunile la un nivel optim, adaptat nevoilor de călătorie.”– spune Oana Petrescu, CEO Blue Air
Pasagerii care au rezervări de zboruri în acest interval și sunt afectați de această măsură, vor fi informați în mod activ și li se vor oferi alternative cât mai apropiate de nevoile lor de călătorie.
Între timp, continuăm implementarea la bordul aeronavelor noastre a măsurilor suplimentare de siguranță împotriva raspândirii COVID-19:
- verificăm permanent funcționarea corectă a sistemelor de filtrare a aerului, dotate cu filtre HEPA, capabile să capteze 99,97% dintre microbii aerieni din aerul filtrat;
- dezinfectăm, prin nebulizare, toate aeronavele noastre, cu substanțe active ce asigură sterilizarea completă a spațiului în care sunt dispersate;
- oferim pasagerilor și echipajelor șervețele cu alcool, necesare pentru dezinfectarea mâinilor, măști de protecție și gel dezinfectant;
- informăm permanent echipajele și pasagerii cu privire la modalitățile de prevenție.
- Și în această perioadă, pentru noi, la Blue Air, siguranța pasagerilor și a echipajelor noastre este prioritară.


