Un biciclist din orașul rus Penza a fost amendat de poliția rutieră pentru că a cauzat stricăciuni unei gropi din asfalt, scrie The Moscow Times, citat de Digi24.
Andrei Chikin a intrat cu bicicleta într-o groapă, în noiembrie 2017, ajungând astfel la spital cu mai multe răni, iar bicicleta lui fiind avariată.
Bărbatul a depus o plângere în care reclama existența acelei gropi, însă a ajuns chiar el să fie amendat.
„Chikin A.V. a nimerit într-o groapă în timp ce pedala cu bicicleta Forward Apache, cauzând daune”, se arată în amenda postată de bărbat pe o rețea de socializare.
El a refuzat să plătească amenda şi a contestat-o în instanță, care a decis că abaterea este una minoră și a schimbat amenda cu un simplu avertisment.
Potrivit sursei citate, în urma acestor incidente, groapa a fost plombată.