Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au dezvăluit pe Facebook că “s-au căsătorit”

0
382

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi și-au modificat statusul relației pe rețeaua de socializare fondată de americanul Mark Zuckerberg. Astfel, în prezent, cei doi apare pe Facebook ca fiind căsătoriți, iar amănuntul acesta a fost observat atât de apropiați, cât și de mulți dintre fanii lor.

Dezvăluirea-bombă făcută pe Facebook de Bianca Drăgușanu și Alex Bodi vine la mai bine de două săptămâni după ce s-au împăcat. Pe profilul vedetei apare “căsătorită”, iar pe cel al afaceristului din Mediaș, “căsătorit”. În urmă cu ceva timp, statusul relației celor doi era unul cu totul și cu totul diferit. Indiferent dacă sunt sau nu “luați” cu acte, noi le dorim multă sănătate, fericire și înțelepciune!

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi și-au modificat statusul relației pe rețeaua de socializare fondată de americanul Mark Zuckerberg © Facebook

Fiica Biancăi Drăgușanu, răsfățată de Victor Slav și Alex Bodi de ziua ei de naștere

Sofia Slav a împlinit patru anișori în urmă cu patru zile, iar părinții săi i-au pregătit o petrecere superbă. Într-un clip făcut public de Bianca Drăgușanu, iubitul ei ține tortul sărbătoritei, iar fostul soț, Victor Slav, îi cântă tradiționalul “La mulți ani” și o încurajează să sufle în lumânarea roz.

În urmă cu ceva timp, cei doi bărbați importanți din viața vedetei au purtat o discuție serioasă după ce superba Sofia a fost martoră la câteva certuri dintre Bianca Drăgușanu și Alex Bodi.

Victor nu s-a dus pe picior de scandal, pur și simplu a vrut să înțeleagă ce se întâmplă și să îl roage pe Alex, ca de la tată de fată la tată de fată, să nu se mai certe cu Bianca în fața Sofiei. Alex Bodi a înțeles situația, desigur. Alex i-a jurat lui Victor că o iubește și că o tratează pe Sofia ca pe propriul lui copil. I-a promis că va avea grijă ca Sofia să nu mai asiste la momente tensionate. Ei doi se înțeleg foarte bine, nu s-au deranjat niciodată unul pe celălalt, nu au nimic de împărțit. Nu sunt prieteni, dar se tratează cu respect.”, au dezvăluit surse din anturajul fostei prezentatoare de la Kanal D pentru cei de la impact.ro.

Bianca Drăgușanu, două mariaje eşuate

Bianca Drăguşanu s-a născut pe 6 martie 1982 în Hunedoara. Ea şi Victor Slav s-au cununat civil pe 6 septembrie 2013, la Starea Civilă a Sectorului 3 din Bucureşti. Nunta au făcut-o pe 29 septembrie 2013, iar naşi au fost Nicoleta Luciu şi soţul ei, Zsolt Csergo. La câteva luni după ce au devenit soţ şi soţie, în 2014, au divorţat.

Ulterior, Bianca Drăgușanu și Victor Slav şi-au reluat relaţia în secret, după care blonda a făcut totul public. Vedeta i-a dăruit o fiică prezentatorului TV. Sofia Natalia a venit pe lume pe 26 septembrie 2016. Bianca Drăgușanu are un atelier de croitorie, de unde ies adevărate capodopere vestimentare. La sfârșitul lunii iulie 2018, vedeta și-a încheiat colaborarea cu postul de televiziune Kanal D, unde a moderat emisiunea “Te vreau lângă mine”. La acel moment, ea a fost înlocuită cu Andreea Mantea.

Fosta prezentatoare de la Kanal D s-a căsătorit civil cu afaceristul extravagant din Mediaș pe 1 august 2019, iar ceremonia a fost organizată în mare secret – părinții vedetei nu știau nimic despre planurile sale. Bianca Drăgușanu a divorțat de Alex Bodi la notar pe 10 martie 2020. În prezent, ei formează din nou un cuplu, după ce afaceristul s-a afișat o vreme cu Daria Radionova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.