Bebeluși infectați cu stafilococul auriu, la o maternitate din București

0
205

12 bebeluşi au fost descoperiţi că erau infectaţi cu stafilococul auriu, în timp ce erau internaţi la Maternitatea „Panait Sârbu” din Bucureşti.

Medicii au anunţat Direcţia de Sănătate Publică, iar acum are loc o anchetă. Ministerul Sănătăţii a anunțat, săptămâna trecută, că va face investigaţii la toate maternităţile din Bucureşti, atât cele de stat, cât şi cele private.

Ministrul Sănătății spune că a declanșat acum o săptămână o anchetă în toate maternitățile din București – și în cele publice, și în cele private. S-a întâmplat după ce, spre sfârșitul lunii octombrie, mai mulți bebeluși s-au prezentat la Spitalul Grigore Alexandrescu și se pare că toți erau infectați cu stafilococ auriu, rezistent la anumite tipuri de antibiotice.

Spitalul a sesizat atunci DSP și a început o anchetă. Aceste cazuri din care doar 6 mai sunt internate – 3 copii cu probleme respiratorii și 3 în secția de dermatologie – au plecat toate de la Maternitatea Giulești.

Reprezentanții spitalului spun că sursa infecției nu este una spitalicească. Altfel spus, la externare, bebelușii ar fi fost sănătoși și probabil au dobândit boala în altă parte.

Ministrul Sănătății spune că au mai fost câteva incidente și în Constanța, la câteva maternități private. Așadar, controalele vor continua.

 

Sursa: Știrile Pro TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.