Un bebeluş de 1 an a fost opărit, din greşeală, cu supă de mama lui. Copilul a suferit răni pe aproape jumătate din corp și a fost dus la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi.
Coordonatorul Clinicii de Chirurgie Plastică şi Reparatorie din cadrul Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iaşi, dr. Sidonia Susanu, a declarat, luni, că băieţelul a suferit un accident casnic după ce mama a vărsat accidental oala cu supă peste el.
Potrivit acesteia, copilul a fost internat în Unitatea Funcţională Arşi ATI cu diagnosticul de arsură prin contact, grad II-III, extremitate cefalică, trunchi, membre superioare, aproximativ 43% suprafaţă corporală.
„Pacient a fost intubat şi ventilat mecanic. În cursul serii de ieri (duminică – n.r) s-a efectuat tratamentul chirurgical primar al leziunilor de arsură, pansament cu presiune negativă.
Se continuă în secţia ATI tratamentul de suport al funcţiilor vitale. Sperăm la o evoluţie favorabilă, dar deocamdată nu putem spune că este în afara oricărui pericol”, a mai declarat Sidonia Susanu.