Băsescu, despre decizia CNSAS: Colaborare, colaborare, dar nu există angajament. O să mă duc să văd dosarul după ce se termină la instanță (VIDEO)

0
235

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, ieri, la Iaşi, că va merge la instanţă să vadă dosarul trimis de CNSAS care îl vizează şi va avea o poziţie publică pe acest subiect. „Înțeleg că… colaborare, colaborare, dar nu există un angajament”, a afirmat Băsescu.

”Sunt la a cincea adeverință. Înțeleg că… colaborare, colaborare, dar nu există un angajament. E în regulă, o să mă duc să văd dosarul după ce se termină la instanță și o să am o poziție publică legată de dosar”, a declarat Traian Băsescu, vineri, într-o conferință de presă la Iași.

La o zi după ce în presă au apărut informații pe surse despre decizia de a cere instanției constatarea calității de colaborator cu securitatea a fostului președinte Traian Băsescu, Consiliul CNSAS vine cu un comunicat în care nu lămurește situația, ci își enumeră atribuțiile stabilite de lege și regulament.

PENTRU VIDEO AICI

Colegiul precizează că, potrivit legii, verifică din oficiu candidații la alegerile europarlamentare, aprobă note de constatare și dispune Direcției Juridice sesizarea instanției pentru constatarea calității de colaborator sau lucrător al securității, infirmă nota de constatare sau eliberează adeverințe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.