Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi predat autorităţilor competente, un cetățean din R. Moldova, urmărit internaţional, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare, emis de autoritățile din Italia cu o zi în urmă.
În data de 04.08.2018, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat pentru a intra în țară, cetățeanul din R. Moldova, Oleg B., în vârstă de 32 de ani, conducând un autocamion marca Daf, înmatriculat în România.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare, emisă de autorităţile din Italia, la data de 03.08.2018, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracțiuni contra proprietății pe teritoriul Italiei.
Oleg B. a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui, în vederea luării măsurilor ce se impun.