Bărbați din Iași acuzați de trafic de persoane

0
258

La data de 12 mai, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate din Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași au făcut două percheziții în municipiul Iași, la domiciliile unor persoane bănuite trafic de persoane.

După investigații, s-a constatat faptul că din cu anul 2014, doi bărbați ar fi recrutat, fie direct, fie prin interpuși, fete din țară, pe care le-ar fi pus să se prostitueze în Marea Britanie.

Fetele ar fi fost recrutate fiind păcălite referitor la activitatea pe care ar fi urmat să o deruleze în Marea Britanie și la salariu. Victimele ar fi fost cazate inițial în locuințe din Iași, Brăila și Constanța, iar, apoi, ar fi fost trimise în capitala Marii Britanii, unde ar fi fost cazate în locuințe închiriate.

După obligarea acestora să accepte practicarea prostituției prin violență, amenințări sau șantaj, cele două persoane bănuite ar fi postat anunțuri pe mai multe site-uri de profil. O singură victimă ar fi reușit să câștige zilnic, din practicarea prostituției, între 500 și 1.500 de lire sterline, bani care ar fi fost folosiți de către vinovați.

În cauză a fost încheiat un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă, între D.I.I.C.O.T. și Serviciul de procuratură al Coroanei din Marea Britanie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.