Bărbatul din Capitală care a devenit agresiv şi a ameninţat cu un cuţit poliţiştii care au vrut să-l legitimeze, duminică, a fost reţinut pentru ultraj. Echipajul de poliţie a fost nevoit să tragă focuri de avertisment pentru a-l putea imobiliza şi încătuşa pe bărbat.
Poliţiştii Capitalei au tras focuri de avertisment, duminică, deoarece un bărbat a devenit agresiv verbal şi a scos un cuţit atunci când aceştia au vrut să-l legitimeze.
Echipajul l-a imobilizat şi încătuşat pe bărbat, fiind întocmit un dosar penal pe numele acestuia, informează Poliţia Capitalei.
El a fost dus la Secţia 10 de Poliţie. Acesta a fost reţinut ulterior, mai arată sursa citată.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, scrie mediafax.ro.