Primăria Iași a lansat un proiect care privește înființarea unor trasee destinate bicicliștilor, ce vor fi amenajate pe mai multe artere din oraș.
Conform documentației, pe marile artere din oraș nu se va mai permite parcarea pe prima bandă.
Aceasta va fi transformată în bandă unică pentru biciclete și pentru mijloacele de transport în comun.
„Prezentul obiectiv de investiții vizează proiectarea și amenajarea de benzi de circulație destinate bicicletelor ce vor alcătui o infrastructură a transportului alternativ. Obiectivul de investiții este finanțat din fonduri publice locale și contribuie la îndeplinirea obiectivelor strategice ale mobilității urbane durabile prin extinderea traseelor de piste de biciclete, ceea ce va conduce la îmbunătățirea condițiilor de mediu și a calității vieții cetățenilor”, se arată în caietul de sarcini a procedurii.
Ideea nu este nouă, despre ea vorbindu-se încă din 2019. Dacă cea de pe tronsonul Nicolina – CUG a devenit realitate, acum se doreşte realizarea benzilor pe Splaiuri, pe Şoseaua Păcurari, eventual şi în Bucium.
Există şi varianta ca automobilele personale să poată fi parcate la bordură pe timpul nopţii.