Băutura consumată peste măsură a distrus o familie din județul Bacău. Un bărbat de 31 de ani din satul Dieneț, comuna Pâncești, va petrece ani buni în pușcărie după ce a omorât-o chiar pe femeia care i-a dat viață.
Tragedia s-a petrecut sâmbătă seara în casa femeii, unde Florin Tudor a ajuns în stare avansată de ebrietate și a început să facă scandal. Cu mințile întunecate de băutură, bărbatul a început să o lovească pe mama lui cu pumnii și picioarele și nu s-a lăsat până când aceasta nu a mai dat niciun semn de viață. Imediat a fost chemat un echipaj de ambulanță, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru femeia de 54 de ani.
Autorul a fost reținut imediat, iar ieri a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, sub acuzația de omor în forma violenței în familie, informează jurnaldebacau.ro.