Bacău: Bătaie într-un autobuz școlar

0
158

Un scandal izbucnit într-un autobuz școlar, în Bacău, a avut un final violent. Un elev a fost bătut de rudele unei fete cu care a avut un conflict.

Incidentul s-a consumat vineri după-amiază, într-un autobuz care transportă elevii de liceu de la Bacău în comuna Pâncești.

Potrivit martorilor, un băiat și o fată au avut un dialog aprins, iar eleva a fost bruscată de tânăr. Adolescenta și-a sunat apoi părinții și le-a spus ce s-a întâmplat.

Când autobuzul a ajuns la Pâncești, unde eleva urma să coboare, în stație așteptau deja rudele ei, care au urcat în mașină, ca să-i dea o lecție băiatului.

”Stai jos! De ce dai tu în fata mea? Adu poliția! Stai jos!”, strigă o femeie, cel mai probabil mama fetei.

Femeia îl lovește pe elev, care apoi e luat la palme și de alte rude furioase. După o serie de înjurături și zgomote de palme, în autobuz s-a făcut liniște, când eleva și rudele ei au coborît.

Martorii mai spun că, în momentul în care fata și băiatul s-au luat la ceartă, șoferul a strigat de pe scaunul său să se potolească. Atunci când rudele au urcat în autobuz, el nu ar fi avut nicio reacție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.