În iarna ce urmează este foarte posibil să nu se poată realiza alimentarea tuturor consumatorilor de gaze din România, avertizează Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE).
„Având în vedere că pentru iarna 2019-2020 sunt suspiciuni rezonabile ca furnizarea gazelor naturale pe direcţia Ucraina să fie redusă, există riscul neasigurării cu gaze naturale pentru toţi consumatorii, motivat de asemenea de capacitatea redusă a celorlalte puncte de interconectare. În aceste condiţii, ar putea fi necesară întreruperea unor categorii de consumatori şi trecerea unor grupuri termoenergetice la funcţionarea pe păcură”, se arată într-un document postat pe site-ul ANRE.
Informaţia privind acest risc apare în nota explicativă a unui proiect de ordin prin care ANRE vrea să modifice metodologia de stocare a gazelor pentru iarnă.
Potrivit adevarul.ro, în această situaţie, deşi prin Decizia ANRE nr. 664/10.04.2019 a fost stabilit stocul minim pe care Transgaz are obligaţia de a-l constitui în depozitele subterane, există riscul ca, în cazul unei întreruperi a furnizării gazelor naturale din direcţia Ucraina, Transgaz să nu deţină în depozite cantitatea de gaze naturale necesară operării şi asigurării echilibrului fizic al sistemului de transport şi nici să nu aibă posibilitatea de a achiziţiona această cantitate prin mecanisme de piaţă, avertizează specialiştii ANRE.
De asemenea, trebuie ţinut cont şi de faptul că, în prezent, capacitatea disponibilă pe punctele de interconectare Csanadpalota şi Giurgiu-Ruse sunt limitate din punct de vedere tehnic, iar capacităţile disponibile pe aceste puncte au fost deja rezervate.