Impactul pandemiei de COVID-19 în rândul copiilor şi tinerilor cu autism, dar şi al familiilor acestora, aflați în programele Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România (ANCAAR) – filiala Iaşi a fost unul foarte puternic. Efectele sunt greu de cuantificat deocamdată.
Problemele cu care aceste persoane se confruntă s-au amplificat și au creat un factor de destabilizare de care chiar nu aveau nevoie. Suspendarea activităţilor pe perioada stării de urgenţă şi respectarea restricţiilor impuse au condus la dificultăţi de adaptare a copiilor şi tinerilor cu autism şi la dificultăţi de relaţionare familială. Modul de adaptare al persoanelor cu autism diferă, de la acceptarea situatiei, la furie si comportamente negative, întrucât depedența de părinți este totală, iar lipsa acestora conduce la dezechilibre majore. Familiile s-au confruntat cu accentuarea problemelor financiare şi a stărilor emoţionale, în special cu neputinţa de a face faţă situaţiilor de risc nou apărute, atât în rândul copiilor şi tinerilor cu autism, cât şi în familiile acestora.
Soluția? Să fim împreună la evenimentul caritabil „Avem dragoste de oferit!”
Așa a luat naștere proiectul care propune realizarea unui eveniment caritabil care se va desfăşura în luna decembrie 2020. ANCAAR – Filiala Iași, împreună cu Biroul Diaspora al Primăriei Municipiului Iași, Ateneul Național din Iași, Radio Hit, Iași TVLife și comunitățile românești din diaspora sunt cele care organizează acest eveniment.
În cadrul unui spectacol la Ateneul Național din Iași, Corul de Copii al Municipiului Iași, coordonat de Raluca Zaharia, va susține un moment artistic în sprijinul copiilor și tinerilor din asociație, fără spectatori. Membrii corului vor avea în mâini decorațiuni lucrate de copiii cu autism în atelierul lor, obiecte care vor fi dăruite celor care vor face donații în contul asociației.
Concertul va fi înregistrat și difuzat de postul de televiziune Iași TVLife pe 25 si 26 decembrie, precum și prin intermediul canalelor online ale partenerilor (paginile de Facebook Iași Tv Life, Radio HIT Iași, Primăria Municipiului Iași, ANCAAR Iași, RePatriot Iași, precum și canalele YouTube ale Iași TvLife și Primăriei Municipiului Iași) pe 20 decembrie, de la ora 19.00.
Fondurile obținute vor fi utilizate în susținerea proiectelor pentru beneficiarii asociației și în achiziționarea de materiale necesare intervenţiilor terapeutice tratamentului și pentru resurse în vederea desfășurării programelor în care sunt implicați copiii, tinerii şi familiile acestora, potrivit unui comunicat de presă trimis redacției.
Donațiile vor putea fi făcute prin intermediul platformei Galantom, accesând link-ul https://ancaar-iasi.galantom.ro/p/carmengherca2 sau direct în contul asociației: RO64 BSEA 0020 0000 0029 2882, deschis la Credit Agricole – România.