Comisia zonală pentru monumente istorice a avizat favorabil proiectul de construire a unei autostrăzi pe ruta Pașcani – Suceava, conform unei decizii din luna decembrie, dar care a fost publicată abia astăzi. Pe raza județului Iași, autostrada va tranzita extravilanul municipiului Pașcani și al comunelor Valea Seacă, Tătăruși și Lespezi.
De remarcat că solicitarea trimisă de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a făcut referire la „construire autostradă Pașcani – Suceava, inclusiv rețele din culoarul de investiție”, astfel că decizia a construi acest drum în regim de autostradă pare a fi una finală la nivelul CNAIR.
Avizul Comisiei a fost necesar întrucât traseul autostrăzii trece prin zona de protecție a patru situri arheologice („Dealul Obștei”, „Țintirim”, „Dealul Catargii” și Dumbrava – primele 2 din satul Conțești, iar al treilea din satul Topile, iar ultimul din Lespezi) și fortificației „Palanca” (Tătăruși).
Traseul autostrăzii Pașcani se desfășoară între limitele a 13 UAT-uri și are o lungime totală de 61.85 km. Sunt prevazute 5 noduri rutiere pe traseul autostrăzii ( Nod rutier Heci, Nod rutier Dolhasca, Nod rutier Roșcani, Nod rutier viitorul Drum Expres Suceava – Botoșani, Nod rutier Aeroport Suceava) și un drum de legătură de circa 6 kilometri care va asigura legătura A7 cu DN29 și cu Aeroportul Internațional Suceav