Autor al manualului de geografie de clasa a VI-a, reacție în urma greșelilor apărute în ediția tipărită

0
171

Mihaela Fiscutean, unul dintre autorii manualului de Geografie de clasa a VI-a în care au fost descoperite erori, profesor la Colegiul Naţional din Iaşi, a declarat că niciunul dintre cei care au lucrat la această carte nu a văzut forma finală a acesteia, astfel că nici etapa prin care se dă undă verde pentru tipar nu a mai existat.

Mihaela Fiscutean a mai spus că profesorii au fost înştiinţaţi că au fost realizate modificări la elementele grafice de către tehnoredactorul specializat în Geografie care s-a ocupat de manual, fără însă a le fi precizate.

Deficiențele de comunicare între autori și editură ar fi condus la seriea de erori identificate în manual, potrivit Mihaelei Fiscutean.

Reacţia cadrului didactic vine după ce în spaţiul public a apărut informaţia conform căreia manualul unic de Geografie de clasa a VI-a, tipărit la Editura Didactică, cuprinde o serie de greşeli, scrie agerpres.ro.

Dorin Fiscutean şi Mihaela Fiscutean, doi dintre autorii manualului, sunt cadre didactice la Colegiul Naţional din Iaşi. Soţii Fiscutean pregătesc de zece ani lotul naţional de Geografie. Numai anul acesta patru elevi pregătiţi de cei doi profesori au reuşit să obţină aurul la cea de-a 15-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Geografie, eveniment care s-a desfăşurat în perioada 1 – 6 august în Canada.

Într-un comunicat de presă, Editura didactică și pedagogică afirmă că manualul respectiv a fost cel mai bine realizat și a primit aviz științific favorabil.

Totodată, se precizează următoarele:

„În acest an, există deja tipărite 1.600.000 de exemplare pentru clasa a VI-a, din care 148.000 sunt manuale de Geografie. Conducerea Ministerului Educației Naționale, precum și cea a Centrului Național de Evaluare și Examinare și cea a Societății Editura Didactică și Pedagogică S.A. își exprimă încrederea că erorile regretabile, de tipul celor din manualul de Geografie, nu sunt recurente.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.