Toma Ioana

3303 ARTICOLE

Exclusive articles:

Lungile escale în dezvoltarea Aeroportului Iași pe banii UE. O poveste veche de 15 ani

Proiectul modernizării aerogării ieșene a început în urmă cu 15 ani, iar recepția pistei s-a făcut săptămâna trecută, la mai bine de șase ani...

Un poliţist ieşean, propus pentru emblema de onoare a MAI

Nu mai puţin de 63 de poliţişti ieşeni au fost avansaţi, iar poliţistul criminalist Cătălin Ghimpu, cel care a soluţionat cazul prostituatelor sechestrate şi...

De Ziua Naţională, distincţii pentru toate instituţiile medicale ieşene

Oficialităţile locale au pus în centrul sărbătorii de ieri „eroii zilelor noastre din prima linie”: cei din spitale, din serviciile medicale de urgenţă, dar...

AUTOSTRADA FEROVIARĂ IAȘI-ORADEA, calea libertății de dezvoltare a Iașiului și a Moldovei

Dincolo de atâtea dezbateri, de critici mai mult sau mai puțin argumentate, consider ca noi, cei implicați și responsabili, trebuie să prezentăm SOLUȚII. De aceea,...

Compania Antibiotice a inaugurat de Ziua Naţională Parcul Prieteniei A+

Compania Antibiotice a lansat, marţi, de Ziua Naţională, în luna în care aniversează 65 de ani de existenţă, Parcul Prieteniei a+, care are o...

Breaking

spot_imgspot_img