Audi Q7 înmatriculat în San Marino și căutat de autorități, descoperit în Vama Sculeni

0
183

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat autoturism marca AUDI Q7, înmatriculat în San Marino, condus de un cetăţean din R. Moldova, pentru care proprietarul maşinii nu îşi dăduse acordul de a  părăsi teritoriul Uniunii Europene.

În data de 06 noiembrie a.c., în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieşire din ţară, cetățeanul din R. Moldova  R.D., în vârstă de 37 de ani, la volanul unui autoturism marca AUDI Q7, înmatriculat în San Marino. Acesta era însoţit de cetăţeanul român A.P.,  în vârstă de 25 de ani.

La controlul de frontieră, bărbaţii au prezentat pe lângă documentele de identitate şi un document încheiat între cetăţeanul român şi proprietarul autoturismului, o societate cu sediul în San Marino, în care era prevăzut că A.P. poate folosi mijlocul de transport.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul în cauză nu este autorizat să părăsească teritoriul Uniunii Europene, acesta fiind declarat furat, de către societatea comercială, chiar în aceeaşi zi.

Cu privire la aspectele constatate, bărbaţii au declarat că nu aveau cunoştinţă despre faptul că autoturismul ar fi fost căutat de autorităţi.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 46.000 lei, a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.