Au început LUCRĂRILE pentru construirea noului terminal T4 de la Aeroportul Internațional IAȘI

0
391
Ieri au sosit utilajele și echipamentele, zilele acestea se lucrează la împrejmuirea zonei de lucru și demolarea clădirilor ce aparțin fostei Aviații Utilitare.
Această activitate nu va afecta traficul aerian; în schimb, o parte din parcarea existentă va fi ocupată iar traficul auto către aeroport va fi îngreunat. Se lucrează deja la amenajarea unei noi parcări provizorii, de lungă durată, în zona Aerostar.
După lucrările de amenjare a șantierului și obținerea avizelor și acordurilor necesare emiterii Autorizației de Construire, din toamnă vom putea demara lucrările de construire a terminalului T4.
Acesta va avea trei niveluri și o suprafață desfășurată de peste 31 de mii de mp și va putea susține un trafic de 3,3 mil de pasageri pe an, dublu față de capacitatea actuală. Lucrările se vor finaliza în decembrie 2023.
Prin extinderea infrastructurii, vom reuși să rezolvăm două probleme majore:
1) capacitatea de procesare a călătorilor, insuficientă la acest moment, ca urmare a creșterii accelerate a traficului în ultimele 3 luni, prin construirea unui terminal mai mare de 8 ori decât actualul T3
și
2) lipsa locurilor de parcare, prin extinderea suprafeței la 600 de locuri și reconfigurarea căilor de acces.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.