Biroul Permanent Județean (BPJ) al PSD Iași a decis astăzi, cu majoritate de voturi, excluderea din partid a primarului Mihai Chirica.
Video Iasi TV Life
Din cei 23 de membri ai BPJ, 18 au votat pentru excluderea lui Mihai Chirica din PSD. Aceeași soartă au avut și viceprimarul Gabriel Harabagiu și Sorin Iacoban, președinte executiv al Organizației Municipale a PSD.
Decizia de astăzi confirmă propunerea Comisiei de Etică de acum două zile.
Primarul Mihai Chirica, viceprimarul Gabriel Harabagiu şi preşedintele executiv al Organizaţiei Municipale Iaşi, Sorin Iacoban, au părăsit anterior sala în care se desfăşura şedinţa Biroului Permanent Judeţean a PSD Iaşi. Chirica a susţinut că a luat această decizie după ce preşedintele Comisiei de Etică, Ion Barbu Ciochină ar fi solicitat însoţitorilor acestora să părăsească sala.
„După ce ne-am expus punctele de vedere, li s-a cerut celor care ne susţin să părăsească sala. Am plecat cu ei. Ni s-a reproşat că am emis comunicate referitoare la susţinerea guvernelor Grindeanu şi Tudose. Am explicat susţinerea pe care am avut-o faţă de acele Guverne. Au fost date trei voturi în comisia de etică. Ar fi fost şapte voturi în final. Nu a fost respectat regulamentul”, a spus Mihai Chirica după ieşirea din BPJ.
„Noi am venit azi pentru a coase o fisură între organizaţia municipală şi cea judeţeană”, a mai spus primarul Iașului.
În ceea ce priveşte prevederile statutului privind excluderea din partid, Chirica a declarat că „nu putem fi excluşi, pentru că decizia Biroului Judeţean trebuie trimisă la organizaţia municipală, care s-a exprimat deja masiv pentru susţinerea noastră, a celor vizaţi de comisia de etică a PSD Iaşi”.
Săptămâna viitoare, Comitetul Executiv Județean ar urma să ia act de hotărârea Biroului Permanent Județean Iași.
Iată comunicatul PSD Iași:
„Domnii Mihai Chirica, Vasile Gabriel Harabagiu și Sorin Avram Iacoban au fost excluși din PSD!
Biroul Permanent Județean al PSD Iași întrunit astăzi a analizat propunerile de sancționare ale unor membri PSD Iași.
În urma verificărilor și cercetărilor efectuate de Comisia Județeană de Etică, Integritate și Arbitraj, pentru membrii PSD care au încălcat în mod repetat prevederile Statutul partidului, precum și Codul de etică și conduită al PSD au fost propuse următoarele sancțiuni:
- domnul Mihai Chirica, primarul municipiului Iași – excluderea din partid
- domnul Gabriel Vasile Harabagiu, viceprimar al municipiului Iași și vicepreședinte al Organizației Municipale PSD Iași – excluderea din partid
- domnul Sorin Avram Iacoban, președinte executiv al Organizației Municipale a PSD Iași – excluderea din partid
- domnul Paul Corneliu Boișteanu, președinte al Organizației municipale a PSD Iași – avertisment
- domnul Gabriel Teodorescu, secretar al Organizației municipale a PSD Iași – avertisment
În urma votului membrilor Biroului Permanent Județean al PSD Iași prezenți (21 din 25) s-a hotărât, cu majoritate, excluderea din partid a domnilor Mihai Chirica (18 voturi pentru), Gabriel Vasile Harabagiu (18 voturi pentru) și Sorin Avram Iacoban (16 voturi pentru), precum și sancționarea cu avertisment a domnului Gabriel Teodorescu.
În ceea ce-l privește pe domnul Paul Corneliu Boișteanu membrii Biroului Permanent Județean nu au fost de acord și au votat împotriva sancțiunii propuse de Comisia Județeană de Etică, Integritate și Arbitraj.
La ședința de astăzi au participat și domnii Mihai Chirica, Gabriel Vasile Harabagiu, Sorin Avram Iacoban și Paul Corneliu Boișteanu care și-au susținut punctul de vedere, dar și reprezentanți ai Organizației Municipale a PSD Iași. În debutul întâlnirii s-a hotărât, de comun acord cu toți cei prezenți în sală, ca după momentul prezentării raportului Comisiei Județene de Etică, Integritate și Arbitraj și al susținerii punctului de vedere de către persoanele vizate pentru sancțiuni, să rămână la discuții doar membrii BPJ cu drept de vot.
Domnii Mihai Chirica, Gabriel Vasile Harabagiu si Sorin Avram Iacoban au fost sancționați conform prevederilor Statutului PSD și al Codului de Etică și Conduită (cap. IX) în vigoare, în sensul că: nu au respectat Statutul PSD, Codul de Etică și Conduită și Programul Politic de Guvernare; nu au acționat pentru realizarea obiectivelor și Programului politic al partidului; nu au contribuit la formarea și promovarea unui mod de lucru democratic prin acceptarea pluralismului de idei și diversității opiniilor exprimate în mod liber, în cadru organizat al partidului, prin respectarea hotărârilor majorității și a celor adoptate de organele ierarhic superioare ale partidului, nu au asigurat aplicarea și respectarea acestora; au exprimat în mod public, în numele partidului, păreri care contravin politicii și strategiei partidului sau hotărârilor sale; au încălcat disciplina de partid și caracterul confidențial al unor documente sau informații de partid; nu au militat pentru păstrarea și întărirea unitatii partidului; au adus daune imaginii si prestigiului partidului.
„PSD este cel mai mare partid din țară, în interiorul căruia fiecare membru poate să-și spună părerile și opiniile personale, deoarece împreună putem identifica cele mai bune soluții. Cu toate acestea avem obligația de a respecta și deciziile luate în interiorul forurilor statutare ale partidului, pentru că un astfel de partid are nevoie de disciplină pentru a putea implementa programul de guvernare și a duce la bun sfârșit proiectele pentru comunitățile pe care le reprezentăm. Mai mult, consider că este de bun simț să ne respectăm între noi, să colaborăm cu aleșii noștri locali, cu parlamentarii noștri, pentru că cetățenii i-au susținut, și-au pus încrederea în ei, iar noi avem obligația de a conlucra cu aceștia pentru identificarea celor mai bune măsuri pentru cetățeni. Revenind la analiza și propunerile făcute de membrii Comsiei de Etică, vreau să precizez că nu m-am implicat în acest demers și am așteptat ca această procedură să-și urmeze cursul firesc. Mai mult, decizia de sancționare disciplinară a colegilor noștri a fost aprobată în interiorul Biroului Permanent Județean, forul de conducere al structurii județene PSD”, a declarat Maricel Popa, președintele PSD Iași.
„Așa cum bine știți, am fost în permanență unul dintre cei mai puternici susținători ai păstrării unității și echilibrului în organizația județeană. Personal, am renunțat la funcția de președinte pentru a păstra și a menține aceste lucruri fără de care nicio organizație nu poate funcționa în parametri optimi. Am fost nevoiți să luăm astăzi o decizie poate aspră, dar înțeleaptă pentru ca începând chiar de mâine, lucrurile să reintre pe făgașul normal. Avem reguli, avem un Statut și un Cod de etică și conduită clare ca lumina zilei. Nu cred că mai putem permite ca unii să-și clădească imaginea publică plecând de la statutul de disident în propriul partid. Să se considere parte a lui când asta îi folosește și să se lepede de fiecare dată când identifică un interes personal imediat. Nu e dictatură în PSD Iași. Dar nici anarhie. Nu punem pumnul în gură nimănui. Dar corect ar fi ca discuțiile, fie ele și în contradictoriu, să se desfășoare în forurile statutare, iar atunci când ieșim cu o poziție publică, aceasta să respecte opinia majorității. Așa e cinstit! Nimeni, dar absolut nimeni de la Iași nu este vinovat de faptul că Mihai Chirica nu mai este vicepreședinte național, președinte de organizație județeană, președinte de organizație municipală, și acum nici măcar un simplu membru” a declarat Victorel Lupu, președintele executiv al PSD Iași.
Membrii de partid pot fi sancționați conform prevederilor Statutului PSD și al Codului de Etică și Conduită. Încălcările prevederilor Codului de Etică și Conduită de către membrii de partid care nu fac parte din Biroul Permanent Județean sunt analizate de către Comisia Județeană de Etică, Integritate și Arbitraj.
Sancțiunea este stabilită de către Biroul Permanent Județean, iar contestația este soluționată de Comisia Națională de Etică, Integritate și Arbitraj (CNEIA) și poate fi efectuată în termen de 15 zile. Până la soluționarea definitivă a contestației, hotărârea de sancționare produce efecte depline.”