Atenție, ieșeni! A început sezonul căpușelor. Află ce trebuie să faci dacă ai fost mușcat

0
154

Căpușa reprezintă prădătorul din iarbă! Sunt insecte parazite hematofage, adică se hrănesc cu sângele gazdei. Imediat ce temperaturile cresc peste 10 grade Celsius și încep ploile de primăvară, insectele revin la viață.

Mușcătura lor e nedureroasă, așa că persoana înțepată nu realizează că este într-un pericol mortal, întrucât căpușele transmit boala Lyme.

Specialiștii sunt de părere că acestea trăiesc la temperaturi cuprinse între 10 – 25 de grade Celsius. Insectele au diferite dimensiuni, unele sunt atât de mici, încât cu greu pot fi detectate. Muşcătura unei căpuşe nu este dureroasă, pentru că insecta injectează o substanță care anesteziază zona, iar omul înțepat nici măcar nu realizează.

Căpușele se găsesc preponderent pe pielea animalelor sau în blana lor, pe pielea păsărilor sau, mai rar, a reptilelor, dar pot mușca și oamenii. Atenție, însă, pot transmite boli grave!

Căpușele se găsesc de obicei în iarba înaltă și de acolo trec direct pe tegumente. Acestea se atașează de corpul victimei, nu sar, nu zboară. Cele mai multe cazuri de mușcături de căpușe apar primăvara și vara (până târziu, spre toamnă). Căpușele pot avea dimensiuni extrem de reduse, dacă observați o leziune suspectă pe piele puteți folosi o lupă pentru examinare. Se pot fixa oriunde (chiar și în locuri ferite precum zona inghinală, axilă, în spatele genunchilor, a urechilor, gât, scalp), și pot să nu provoace nici un disconfort la atașare sau în timpul hrănirii. La copii, căpuşele sunt adesea detectate pe cap, la rădăcina firului de păr. De obicei, muşcătura de căpuşă are aspectul unei mici umflături închise la culoare cu o coajă care nu poate fi înlăturată la pieptănat.

O parte din căpușe nu transmit boli și nici nu determină apariția unor probleme grave de sănătate pentru gazdă. Altele însă, reprezintă principalul vector al bolii Lyme, al encefalitei de căpușă sau al altor boli grave.

Cel mai grav e, însă, că acești paraziți transmit boala Lyme, care este greu de diagnosticat pentru că mimează simptomele altor afecțiuni, atacând diferite organe. De obicei, ca să pună diagnosticul de boală Lyme, medicii caută să vadă dacă pacienții au pe corp o pată circulară, numită „eritem în ochi de bou”.

Boala Lyme numită și „boala cu 1.000 de fețe”, are o mare varietate de simptome, din care multe le mimează pe cele ale altor afecțiuni cronice. Din acest motiv, poate fi ușor diagnosticată greșit. În stadii avansate, boala poate duce la encefalopatie subacută, encefalomielită cronică progresivă sau neuropatii. Netratată, din păcate, poate fi mortală.

De asemenea, Bourbon este un virus mortal transmis tot de căpușe. Aceasta a fost descoperit de Centrul de Control și Prevenție a Bolilor din SUA, după ce un bărbat mușcat de mai multe insecte a făcut atac de cord și a murit, în doar 11 zile de la primele simptome.

Babesioza este produsă de un parazit din familia Babesia. Odată ajuns în sânge, acesta distruge hematiile, provocând anemie gravă. Afectează și oamenii, dar este mai frecventă la animalele de companie, pentru care poate fi mortală.

Nu tratați cu indiferență mușcătura de căpușă! Ele trebuie îndepărtate în întregime imediat ce sunt descoperite. Îndepărtarea corectă și completă a căpușelor se poate efectua doar de către personal medical calificat!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.