Astăzi sărbătorim Ziua Învăţătorului

0
384

În fiecare an, la 5 iunie, este sărbătorită Ziua Învăţătorului. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007 şi reprezintă data naşterii lui Gheorghe Lazăr (n. 5 iun. 1779 – m. 17 sept. 1823), întemeietorul învăţământului românesc modern, potrivit agerpres.ro.

Personalitate complexă, Gheorghe Lazăr s-a manifestat ca organizator şi conducător de şcoală, autor a mai multor manuale, inginer practician, orator, moralist şi scriitor. A beneficiat de o pregătire enciclopedică, studiind, mai întâi la Cluj, apoi la Viena, limbi străine, teologie, drept, filosofie, ştiinţe, pedagogie, literatură, matematică, inginerie, ştiinţe militare, medicină, fiind influenţat de curentul iluminist, potrivit volumului ”Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900” (Bucureşti, Editura Academiei, 1979). Prima şcoală superioară românească şi-a început activitatea în august 1918, în localul de la ”Sf. Sava”, potrivit https://cnlazar.ro, iar inaugurarea a fost marcată prin lansarea de Gheorghe Lazăr a cunoscutei ”Înştiinţări”, în care era expus un adevărat proiect de organizare a învăţământului românesc în patru trepte (”tagme”) de învăţături, de la prima, destinată începătorilor, care prevedea predarea unor cunoştinţe elementare de scris şi citit, elemente de religie, de gramatică şi de aritmetică, la cea de-a patra, destinată desăvârşirii studiilor tehnice pentru pregătirea inginerilor, pe de o parte, a juriştilor şi profesorilor, pe de alta, iar pentru cei care doreau să se facă preoţi, se preconiza un program aparte, cu ore de religie şi istoria religiei, potrivit lucrării amintite.

Proiectul legislativ privind instituirea acestei zile a fost iniţiat de un grup de 70 de parlamentari, care au subliniat, în expunerea de motive, postată pe site-ul Camerei Deputaţilor, www.cdep.ro, că ”drumul României în Europa trece, invariabil, prin şcoală” şi se impune ca învăţământul să primească atenţia cuvenită, acesta fiind unul dintre domeniile care ”ne mai reprezintă cu onoare în exterior”. Astfel, această zi se doreşte a fi un moment bun de reflecţie asupra şcolii şi a slujitorilor ei, o ocazie pentru a ne manifesta recunoştinţa faţă de dascăli. 5 iunie reprezintă data naşterii ”fondatorului învăţământului în limba naţională în Ţara Românească” – Gheorghe Lazăr.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.