Astăzi este Izvorul Tămăduirii. Tradiții și obiceiuri

0
226

Se spune că doar în această zi, din izvorul binecuvântat curge apa sfinţită, care face minuni.

Originea acestei sarbatori se afla in legenda unei minuni care s-ar fi petrecut langa un izvor de langa Constantinopol. Potrivit credintei, un orb si-ar fi recapatat vederea spalandu-se pe ochi cu apa acestuia. Orbul ar fi ajuns aici calauzit de Leon (viitorul imparat al Bizantului – 457-474), caruia ii ceruse apa. Imparatul fusese la randul lui calauzit si indemnat de glasul Maicii Domunlui. Ajuns mai tarziu in scaunul imparatesc, Leon I a construit la locul respectiv o biserica din zid (actualul edificiu dateaza din 1835).

Astăzi nu se face nici o treabă casnică. Nu se spală și nici nu se calcă rufe. Se spune că cine respectă acest obicei, va avea un loc asigurat în Rai.

Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcăminte, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.

In aceasta zi, in lacasurile de cult dupa Liturghie, se face sfințirea agheasmei mici. In unele locuri exista credința ca cei care beau aceasta sunt protejați de boli si duhuri rele pentru un an si se inzdravenesc. De asemenea, uneori se mai pastreaza obiceiul preoților de a merge in aceasta zi la izvoarele de apa pentru a le sfinți si, a le proteja de secare sau de adapostirea duhurilor rele in preajma lor. In unele zone prelații merg si fac stropirea caselor enoriasilor cu agheasma mica.
In tradiția populara, Izvorului Tamaduirii este pentru sapatorii de fantani cea mai spornica din an, deoarece apele sunt zbuciumate si zgomotoase, fiind mai usor de gasit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.