Ăsta om al legii! Șeful Poliției din Buenos Aires și-a denunțat propriul frate și a dat ordin să fie arestat

0
246

Şeful poliţiei din provincia argentiniană Buenos Aires, Fabian Perroni, şi-a denunţat propriul frate şi a ordonat arestarea sa, acesta urmând să fie acuzat de trafic de influenţă şi escrocherii.

 

Fabian Perroni a negat că fratele său Fabio Maximiliano, arestat vineri, ar fi lucrat la un moment dat în poliţie şi a dat asigurări că nu mai discutase cu el de zece ani, având ‘gusturi diferite’. El a explicat că  a aflat de faptele fratelui său „cu câteva zile” mai devreme, după ce un coleg l-a întrebat dacă are cumva un frate sau fiu poliţist şi i-a prezentat înregistrări cu vocea acestuia.

„Făcea trafic de influenţă, profitând de situaţia de a fi fratele meu şi de rolul pe care îl îndeplinesc”, a indicat Fabian Perroni.

„Poliţia este o mare familie, în care unii mai au şi comportamente ilegale şi acest lucru trebuie rezolvat. Nu vom fi în niciun caz complici la delicte”, a subliniat Perroni, potrivit Realitatea TV. Perroni se află în fruntea poliţiei din Buenos Aires din mai anul trecut, după ce predecesorul său a fost demis pentru legături cu traficul de droguri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.