Apel umanitar pentru un copil de 13 ani din Pașcani care s-a electrocutat

0
231

Un baiat de 13 ani luptă pentru viață, în urma unui tragic accident care a avut loc pe 12 iulie, în Triajul Stației CFR Vagoane, din zona Vatră! Este vorba de Alexandru Vieru, un copil din Pașcani, care s-a electrocutat în urma unui gest necugetat.

Persoanele apropiate au făcut apel pe rețelele de socializare pentru că minorul are nevoie de sânge, joi va fi supus unei noi intervenții chirurgicale. Are deja cinci operații, copilul a suferit arsuri pe 70% din suprafața corpului. Alexandru este internat la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria din Iași”, și are nevoie de sânge grupa 01.

”Vin cu o rugăminte mare și destul de urgentă! Este nevoie de sânge,grupa 01, pentru Alexandru Vieru, este la Iași la Sf. ”Maria” cu arsuri grave și are nevoie urgent de transfuzie de sânge! Cine are grupa de sânge 01, și posibilitate să ajungă să doneze, sa meargă la Centrul de Tranfuzie și să specifice, pentru Alexandru Vieru, de la spitalul ”Sf. Maria”, copil cu arsuri! Vă mulțumesc!”, este mesajul unei rude.

Potrivit autorităților, Alexandru s-a urcat pe un vagon garat în Triajul Stației CFR Vagoane, din zona Vatră, cu intenția de a-și face o fotografie. În acel moment, s-a format un arc electric cu linia electrică de 27 mii de volți. A suferit arsuri pe 70% din suprafața corpului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.