ApaVital Iași a primit acordul de mediu pentru un proiect de investiții in valoare de 500 de milioane de euro

0
252

ApaVital Iasi a primit acordul de mediu pentru cel mai mare proiect de investiții la nivel regional “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Iași, în perioada 2014 – 2020”.

JASPERS a aprobat finanțarea în „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Iași”. În valoare de peste 500 milioane euro, proiectul derulat de ApaVital presupune extinderea și modernizarea rețelei de apă-canalizare în comunele din județ, fiind cel mai valoros proiect realizat vreodată în regiunea de Nord-Est. „U.E. ne spune foarte clar că ne dă bani de investiții, dar apoi acestea trebuie amortizate. Aprobările au durat cel mai mult în cadrul proiectului, dar din 2023 nu va mai fi nicio comună din județul Iași fără apă”. Aceste investiții se vor reflecta în tarifele pe care le vor plăti ieșenii în următorii ani. Peste 200 mii de ieșeni vor beneficia de investițiile realizate prin intermediul ApaVital.

La stabilirea investițiilor a stat la bază un Master Plan aprobat încă din anul 2015, în cadrul căruia au fost identificate 54 aglomerări urbane, având între 2.000 și 10.000 locuitori echivalenți, care trebuie conformate din punct de vedere al prevederilor Directivelor Europene privind alimentarea cu apă și colectarea și tratarea apelor uzate, potrivit stireadeiasi.ro. Din cauza restricțiilor bugetare însă, în cadrul actualei etape de programare (POIM 2014 – 2020), au fost incluse doar 29 aglomerări urbane, având în componență 113 localități arondate la 41 de Primării, acestea fiind:

1. Aglomerarea Iași – include municipiul Iași și localitățile Bârnova, Cercu, Păun, Todirel, Vișan, Pietrăria, Ciurea, Hlincea, Lunca Cetățuii, Piciorul Lupului, Dumbrava, Holboca, Dancu, Miroslava, Balciu, Valea Adâncă, Horpaz, Chicerea, Goruni, Tomești, Vlădiceni, Valea Lupului, Rediu, Breazu, Osoi;
2. Aglomerarea Pașcani – include municipiul Pașcani și localitățile Lunca, Blăgești, Boșteni, Sodomeni;
3. Aglomerarea Gâștești – include localitățile Gâștești, Topile;
4. Aglomerarea Târgu Frumos – include orașul Târgu Frumos și localitățile Războieni, Prigoreni, Dădești, Ion Neculce, Gănești, Buznea;
5. Aglomerarea Podu Iloaiei – include localitățile Podu Iloaiei, Scobâlțeni și Budai;
6. Aglomerarea Hârlău – include orașul Hârlău și localitățile Poiana Mărului, Buhalnița, Zlodica, Cotnari, Cârjoaia, Valea Racului, Horodiștea, Lupăria, Pârcovaci, Deleni, Feredeni, Poiana, Slobozia, Maxut, Scobinți, Fetești, Bădeni, Zăgăvia;
7. Aglomerarea Popricani – include localitățile Popricani și Moimești;

8. Aglomerarea Țibănești – include localitățile Țibănești, Glodenii Gândului, Războieni; 9. Aglomerarea Vulturi Vânători;
10. Aglomerarea Oțeleni;
11. Aglomerarea Popești – include localitățile Popești, Doroșcani și Hărpășești; 12. Aglomearea Sinești – include localitățile Sinești și Stornești;
13. Aglomerarea Mogoșești – include localitățile Mogoșești, Mânjești și Budești;
14. Aglomerarea Scânteia – include localitățile Scânteia, Boroșești și Ciocârlești;
15. Aglomerarea Dobrovăț;
16. Aglomerarea Comarna;
17. Aglomerarea Covasna-Hilița – Costuleni;
18. Aglomerarea Coropceni – include localitățile Coropceni, Poiana și Satu Nou;
19. Aglomerarea Voinești;
20. Aglomerarea A.I. Cuza și Șcheia;
21. Aglomerarea Heleșteni – include localitățile Heleșteni, Hărmăneasa și Oboroceni; 22. Aglomerarea Costești – include localitățile Vașcani, Costești și Giurgești;
23. Aglomerarea Valea Seacă – Conșești;
24. Aglomerarea Tătăruși – include localitățile Tătăruși, Iorcani, Pietrosu, Uda și Vâlcica; 25. Aglomerarea Heci – Bursuc Deal;
26. Aglomerarea Cristești;
27. Aglomerarea Moțca;
28. Aglomerarea Gârbești;
29. Aglomerarea Cozmești – include localitățile Cozmești, Podolenii de Sus, Podolenii de Jos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.