Angajații Prefecturii Iași intră ASTĂZI în grevă: „Salariul unui consilier din cadrul CJ Iași, de 9.400 lei lunar, este incredibil!“

0
185

Angajaţii Instituţiei Prefectului Iaşi, membri ai Sindicatului „Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică, dar şi salariaţi care nu sunt membri de sindicat au informat că luni vor fi în grevă.

Potrivit sindicaliştilor, activitatea de la Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte şi de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor nu va fi afectată şi se va desfăşura conform programului normal de lucru.

Salariaţi din cadrul Instituţiei Prefectului au declarat că solicită Parlamentului adoptarea de urgenţă a unui proiect legislativ care să modifice o ordonanţă de urgenţă din 2019, ce vizează Codul administrativ.

Totodată, solicită şi modificarea Legii-cadru 153 din 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv, includerea funcţiilor publici din instituţiile prefectului în cadrul funcţiilor publice de stat, fapt care va duce şi la majorarea salariilor.

De asemenea, angajaţii din Instituţia Prefectului Iaşi solicită ca instituţia în care îşi desfăşoară activitatea să fie în subordinea Guvernului, iar ordonatorul principal de credite să fie Secretariatul General al Guvernului şi nu Ministerul Afacerilor Interne cum este în prezent.

O altă nemulţumire a angajaţilor din Instituţia Prefectului Iaşi, dar şi din alte instituţii similare din ţară, vizează şi cuantumul salariilor, care este mai mic decât cel al angajaţilor din Consiliul Judeţean sau primării.

Solicitarea noastră este justificată de faptul că avem cele mai mici salarii din administrația publică și din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță din România.

Astfel, un consilier superior ( cu o vechime în muncă de peste 20 de ani) din cadrul Instituției Prefectului – Județul Iași are un salariu net de 4000 – 4200 lei lunar, iar un consilier superior din cadrul serviciilor deconcentrate ale ministerelor sau din cadrul altor instituții aflate în subordinea/coordonarea autorităților centrale, are un salariu net cuprins între 5000 – 8000 lei lunar.

Salariul unui consilier superior din cadrul Consiliului Județean Iași în valoare de 9000 – 9400 lei lunar ni se pare incredibil, în condițiile în care acest salariu crește anual raportat la nivelul salariului minim pe țară sau crește atunci când se modifică legislația privind salarizarea președintelui consiliului județean, dar statul român prin guvernele și parlamentele sale permite astfel de discriminări și inechități între salariați în funcție de tipul instituției la care sunt angajați.

Precizăm și faptul că salariul unui muncitor de la Consiliul Județean Iași este de 4500 de lei, mai mult decât salariul un consilier superior din cadrul Instituției Prefectului.”, consideră sindicaliştii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.