Începând de astăzi, angajații Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași intră în grevă japoneză. Această acțiune vine că răspuns la neincluderea spre finanțare prin PNRR a Institutului Regional de Boli Cardiovasculare din Miroslava.
Redăm mai jos comunicatul emis de Sindicatul Sanitas Iași:
”Către,
Guvernul României
Domnului Prim-Ministru Nicolae Ciucă
Cu deosebit regret am luat act de lista obiectivelor propuse pentru finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)– Componenta 12 sănătate, investiții, infrastructură spitalicească nouă – 11 ianuarie 2023, iar din motive neștiute și nefondate proiectul Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) de la Iași nu este pe lista celor 27 de spitale incluse spre finanțare în Programul Național de Redresare și Reziliență.
Suntem consternați de atitudinea discriminatorie a Ministerului Sănătății față de pacienții cu
afecțiuni cardiovasculare din regiunea Moldovei și față de personalul medical care se ocupă de tratamentul acestor pacienți și trăim senzația că suntem tratați ca “cetățeni de mâna a doua”!

Dorim să primim explicații de la Ministerului Sănătății privind criteriile de includere a noilor obiective din PNRR. De ce proiectul Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară de la Iași a primit -15 puncte din start pe motivul „că se va construi un spital regional de urgență”, iar investițiile din București nu au fost penalizate cu toate că cel mai mare spital de urgență din țară funcționează în București.
Este inadmisibil ca cetățenii unei părți considerabile a țării să fie penalizați prin prisma unor
promisiuni ale decidenților politici neonorate de peste 30 de ani.
Vă reaminitim ca se apropie 24 ianuarie ziua Unirii Moldovei cu Muntenia, ziua în care conștienți, ieșenii acum 164 de ani au cedat statutul de capitala punând mai presus interesul național. E ziua în care, de fiecare data în ultimii 30 de ani, auzim în discursurile conducătorilor țării prezenți la Iași despre datoria morală pe care o are Bucureștiul și tara față de Iași și Moldova, însă atunci când vine vorba despre sprijinul acestei regiuni și a Iașului se vede de la distanță indiferența: Moldova nu are autostrăzi, Iașul nu are investiții majore, iar acum Iașul nu are nici un proiect de infrastructură medicală care să fie finanțat prin PNRR și Moldova va avea doar 3 proiecte.
Nu știu dacă nu suntem prea mici pentru a putea întoarce soarta în favoarea noastră, dar știu sigur că ne pasă, că suntem inimoși, că avem grijă de inimile pacienților și trebuie să ne adunăm și să demonstrăm că nu este corectă decizia guvernanților, că ne doare și că noi moldovenii (pacienți și lucrători ai institutului) merităm respectul politicienilor.
Vă cerem să includeți proiectul IRMC Iași în PNRR sau în altă formă de finanțare, în caz contrat ne rezervăm dreptul de a protesta și de a utiliza orice cale legală pentru a contesta modul de împărțire a fondurilor prin acest program important pentru populația României.
Vă mulțumim și așteptăm cu nerăbdare răspunsul Dumneavoastră.
Cu deosebită considerație,
Biroul Executiv al Sindicatului SANITAS Județ Iași”, se arată în comunicatul Sanitas Iași.