Angajata MAI care i-a jignit pe contribuabilii care îi plătesc salariul este anchetată disciplinar. Mesajul publicat de polițistă

0
140

Polițista din cadrul IPJ Vaslui care i-a jignit pe contribuabili numindu-i „pulifrici” și afirmând că toți cei care afirmă că îi plătesc salariul au un IQ „sub 30, ca Veorica”, este cercetată disciplinar pentru postarea controversată.

Reprezentanţii IPJ Vaslui au declarat că ancheta disciplinară în cazul poliţistei Maria Chetran va fi finalizată în curând și că primele concluzii şi măsuri vor fi comunicate public până la sfârşitul acestei săptămâni.

„Din tot scandalul ăsta cu Poliția Română, nimic nu mă enervează mai mult decât pulifricii ăştia care fac afirmaţia că îmi plătesc mie salariul. Că e unul prost acolo sus, nu înseamnă că sunt toţi. Să faci afirmaţia că-mi plăteşti mie salariul, tu… contribuabilul cinstit, deja îţi arată gradul de IQ. Sub 30, ca Veorica. Si dacă tot am în listă pulifrici din ăştia care îmi plătesc mie salariul, de ce plm (pacea liniştii mele) nu ieşiţi voi cu capul sus din lista mea de Facebook, ca să nu mă cobor eu sub nivelul de IQ 30 al Veoricăi şi să vă şi nominalizez? Respect!!! #mândrăcăsuntpoliţistă””, a scris polițista pe Facebook, săptămâna trecută, potrivit digi24.ro.

Ulterior, ea a șters mesajul și a publicat altul, în care afirma că a fost prost înțeleasă. „Întrucât mesajul anterior a fost înțeles greșit, deși am explicat contextul, rog toți contribuabilii să îmi accepte scuzele”, a scris aceasta.

La scurt timp după această postare, polițista și-a închis, probabil temporar, contul de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.