Ample manifestări de Ziua Unirii, la Iaşi! Peste 330 de militari vor defila, iar elicoptere vor survola oraşul

0
196

Peste 330 de militari vor defila în centrul municipiului Iaşi, pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor, parada urmând să includă, în funcţie de condiţiile meteo, şi un survol al elicopterelor militare.

La manifestări sunt aşteptaţi liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, dar şi liderii partidelor din opoziţie.

Prefectul de Iaşi Bogdan Cojocaru a anunţat, vineri, că Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată la Iaşi printr-o ceremonie militară şi religioasă ce va fi organizată în Piaţa Unirii, începând cu ora 11:00.

Programul va mai cuprinde un concert de muzică populară, depuneri de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, discursurile oficiale, dar şi prinderea celor prezenţi în Hora Unirii.

Invităm toţi ieşenii, într-o zi plină de semnificaţie şi istorie, la o serie de manifestări pregătite pentru a marca aşa cum se cuvine Ziua Unirii Principatelor Române.

Se împlinesc 165 de ani de la înfăptuirea unirii şi ne dorim să sărbătorim împreună acest moment deosebit de important pentru Iaşi şi România”, a afirmat prefectul Iaşiului, Bogdan Cojocaru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.