Amenzi mari pentru proprietarii care nu-și curăță terenul de ambrozie. Zeci de sesizări, la Iași

0
70
În baza prevederilor legale și în urma unor sesizări primite de la ieșeni, Primăria Municipiului Iași a luat măsuri, alături de celelalte instituții abilitate, pentru a îndepărta ambrozia atât de pe domeniul public, cât și de pe terenurile private neîngrijite.
Încă de la începutul sezonului cald echipele SC Servicii Publice SA au lucrat în mai multe zone din domeniul public pe care apăruse ambrozia unde au cosit, au strâns plantele și au acționat cu erbicide.
În ceea ce privește proprietățile private, proprietarii au obligația legală de a îndepărta ambrozia (potrivit Legii nr. 62 / 2018 privind combaterea buruienii ambrozia).
ATENȚIE! În baza legii menționate și a Hotărârii Consiliului Local nr. 54 / 2020 pentru reglementarea normelor privind gospodărirea și instaurarea unui climat de ordine şi curăţenie în Municipiul Iași, cuantumul amenzii pentru neîngrijirea terenului – proprietate privată este de 750 de lei!
La rândul său, Poliția Locală a primit în ultima perioadă 70 de sesizări de la persoane fizice privind prezența ambroziei în diverse locuri. Dintre acestea, 30 au fost soluționate prin curățarea terenurilor, iar 40 sunt în curs de soluționare. Pentru 25 din aceste terenuri Poliția Locală a solicitat sprijin de la alte instituții (cadastru, Direcția Economic etc.) pentru a identifica proprietarii și pentru a lua măsurile potrivite.
Printre terenurile de unde a fost eliminată ambrozia se numără, de exemplu, bulevardul Prof. Dimitrie Mangeron (platforma Universității Tehnice), zonele de protecția ale CFR SA aflate în vecinătatea liniilor ferate sau malurile râului Bahlui.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.