Amenzi în sumă totală de peste 140.000 lei, aplicate de inspectorii Primăriei Iași în luna iulie

0
153

În perioada 1 – 26 iulie inspectorii Serviciului Corp Control Primar au făcut o serie de controale pe raza municipiului Iaşi, acţiuni în urma cărora au fost întocmite 71 de procese verbale de contravenţie, soldate cu amenzi în sumă de 148.300 de lei.

Astfel, 31 de amenzi în valoare totală de 121.600 de lei au fost aplicate agenţilor economici care nu aveau autorizaţii de funcţionare sau viza autorizaţiei, respectiv nu şi-au respectat obiectul de activitate.

De asemenea, expunerea mărfurilor în afara spaţiilor de vânzare a fost sancţionată prin aplicarea a 27 de amenzi în sumă de 13.500 de lei, alte trei amenzi în valoare de 2.700 de lei fiind acordate pentru lipsa contractelor de folosinţă a domeniului public. Nerespectarea somaţiilor de ridicare a unor autoturisme avariate abandonate sau autovehicule de tonaj mare de pe domeniul public a atras aplicarea a patru amenzi în sumă de 3.000 de lei, în timp ce trei amenzi în sumă de 1.500 de lei au vizat nerespectarea obligaţiei de salubrizare a proprietăţilor (şos. Păcurari nr. 14A, str. Bularga nr. 2, str. I. Bacalu nr. 26).

De asemenea, un cetăţean din Iaşi a primit o amendă de 1.500 de lei pentru utilizarea neautorizată de însemne de taxi.

Două amenzi, de 2.500 de lei, respectiv 2.000 de lei, au fost aplicate pentru refacerea necorespunzătoare a domeniului public ca urmare a unei intervenţii la reţeaua de gaz (bd. Socola) şi a unei intervenţii la reţeaua de apă (str. Prof. Inculeţ).

În acelaşi interval de control, inspectorii municipalităţii au emis 24 de somaţii pentru prezentarea actelor de funcţionare a agenţilor economici, alte patru somaţii vizând salubrizarea unor terenuri (șos. Nicolina nr. 118, al. Nicolina nr. 112A, str. Palat nr. 1, str. Ipsilanti nr. 6). Lipsa de interes pentru salubrizarea spaţiului verde administrat de asociaţa de proprietari din str. Frumoasa nr. 16 a atras o somaţie din partea reprezentanţilor Primăriei, o altă somaţie fiind emisă cu privire la obligaţiile ce trebuie respectate de proprietarii clădirilor din str. Vitejilor nr. 10. Tot în contextul asigurării unui mediu citadin civilizat, au fost emise opt somaţii pentru ridicarea unor autovehicule de mare tonaj sau autoturisme avariate staţionate pe domeniul public.

Inspectorii au avut în vedere şi modul în care s-a procedat la refacerea domeniului public ca urmare a intervenţiilor furnizorilor de utilităţi.

Astfel, au fost emise două somaţii pentru refacerea domeniului public ca urmare a unor intervenţii la reţeaua publică de apă (str. Aluniş nr. 26B, bd. Primăverii nr. 11), o somaţie pentru reţeaua publică de electricitate (str. Moara de Foc), 6 somaţii pentru reţeaua publică de gaz (str. Decebal nr. 7 şi nr. 32, bd. Socola nr. 36, str. Prof. I. Paul, str. Bularga nr. 12, str. Perju intersecţie tr. Luminii, str. Aluniş nr. 7), trei somaţii pentru reţeaua publică de termoficare (bd. Socola nr. 5, str. Minervei, str. Canta intersecţie str. Brateş) şi o somaţie reţeaua publică de electricitate (al. T. Neculai nr. 131).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.