Veste bună pentru copii, chiar de la începutul anului viitor. Aceștia vor avea parte de alocații mărite de la 1 ianuarie 2021. Pentru început, majorarea va fi de 20 de procente, iar de la jumătatea anului va avea loc o nouă creștere, identică. Totodată, în anul 2022 se va ajunge la dublarea alocațiilor pentru copii.
Alocațiile se măresc, astfel copiii vor primi bani în plus în 2021. Mai mult, potrivit anunțului făcut de Ministerul Muncii, anul viitor va mai avea loc o majorare, în luna iunie. Așadar, alocațiile copiilor vor crește cu 20% la începutul anului viitor și cu același procent la jumătatea anului, a precizat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
„Pentru plata alocațiilor, vă reamintesc că noi am avut o gândire de creștere etapizată, pentru a putea face față bugetul acestei solicitări de dublare a alocațiilor. Va fi o creștere la începutul anului viitor, a doua creștere, de fapt, după cea de anul acesta. A treia va fi la jumătatea anului viitor și ultimele două, peste doi ani”, a declarat Violeta Alexandru.
În prezent, alocațiile pentru copii au valoarea de 369 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani, în timp ce copiii și adolescenții cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani primesc 185 de lei lunar, după majorarea cu 20 de procente de la 1 septembrie.
Violeta Alexandru a explicat că nu doar alocațiile copiilor vor crește în 2021, ci și pensiile. Ea a precizat că în programul de guvernare, pentru creșterea pensiilor este preconizată o creștere care să acopere 100% rata inflației și 50% din câștigul salarial mediu brut pe economie. Acest lucru constituie baza de plecare în discuțiile cu ceilalți parteneri, pentru că „suntem într-o coaliție în acest moment și deciziile le luăm împreună”.
„În programul de guvernare, pentru noi, lucrurile sunt foarte clare, vor crește atât pensiile, cât și alocațiile. Prima poză a încasărilor la buget o avem la finalul acestui an, când se pregătește bugetul pentru anul viitor. În funcție de această situație, pentru că toate plățile se fac funcție de încasările la buget, Ministerul Finanțelor va avea o comunicare publică concretă vizavi de cuantumul creșterii, mă refer la pensii. Pentru alocații, cum știți, creșterile sunt deja prevăzute în Ordonanța pe care am modificat-o pe acest subiect, 20% la începutul anului și încă 20% la jumătatea anului și la fel și peste doi ani”, a mai spus ministrul Muncii.
Alocațiile pentru copii au reprezentat un adevărat teren de război între PSD și PNL în cursul ultimilor doi ani. După ce PNL a reușit să impună dublarea lor în perioada guvernelor PSD, a venit rândul PSD să forțeze dublarea în Parlament, dar legea a fost amânată și contestată de Guvern, prin OUG. Executivul liberal condus de Ludovic Orban a promis o dublare a alocațiilor într-un interval de doi ani, prin creșteri succesive de câte 20 de procente, potrivit bzi.ro.
În calitate de for decizional, Camera Deputaților a respins în 19 august Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care alocațiile au fost mărite cu 20%. Ulterior, Guvernul a anunțat că va ataca la Curtea Constituțională legea prin care a fost respinsă această OUG.
În altă ordine de idei, începutul anului va aduce o nouă majorare pentru alocații, care vor fi mărite de la 1 ianuarie 2021 cu 20 de procente.