Alexia și Matei, tinerii ieșeni care au ocupat locul doi în finala Eurovision România, recompensați de autoritățile locale

1
221

Miercuri, 28 februarie, în debutul ședinței Consiliului Local, tinerii artiști ieșeni Alexia Urtoi și Matei Iancu, care au ocupat locul al doilea în clasamentul finalei Eurovision România, au fost recompensați de executivul municipalității ieșene cu diplome de excelență.

 

„Am avut doi candidați de la Iași, Alexia și Matei, care ne-au reprezentat cu cinste la finala din România pentru competiția internațională Eurovision. Au reușit să obțină un loc onorabil pentru doi copii de 16 ani, elevi ai Colegiului Național și Colegiului Național «Costache Negruzzi». Ei s-au clasat pe locul al doilea la nivel național, la o distanță foarte mică de câștigători. Le mulțumim pentru modul în care ne-au reprezentat! Le mulțumesc și consilierilor locali pentru că au fost de acord să-i susținem. Este pentru prima dată când Iașul a intrat într-o finală Eurovision și chiar a fost un rezultat frumos”, a declarat primarul Mihai Chirica.

La rândul lor, Alexia și Matei au adresat mulțumiri atât publicului care i-a votat, cât și Consiliului Local, respectiv Primăriei ieșene pentru implicarea în promovarea participării la Eurovision.

„Jumătate din această victorie a fost din partea noastră, iar cealaltă jumătate a fost din partea Primăriei Municipiului și a Consiliului Local Iași, cărora le mulțumim mult. Promovarea a fost extraordinară, motiv pentru care organizatorii și concurenții din cadrul Eurovision România ne întrebau cine se ocupă de imaginea noastră. Nicio altă primărie din țară nu a făcut acest lucru, cu atât mai mult vrem să vă mulțumim din suflet!”, a spus Matei Iancu.

„Să nu uităm de susținerea ieșenilor. În primele minute de la startul exprimării opțiunilor ne-am mirat de explozia voturilor în favoarea noastră. Vă mulțumim tuturor!”, a adăugat Alexia Urtoi.

Pe 25 februarie, publicul a decis că România va fi reprezentată la competiția Eurovision din Lisabona de Trupa „The Humans” ,cu piesa „Goodbye”, care a adunat 3.277 de voturi, la mica distanță situându-se melodia interpretată de tinerii artiști ieșeni Alexia și Matei, „Walking on water”, cu 3.114 voturi. Piesa este compusă de Mihai Alexandru, iar versurile aparțin Alinei Todașcă.

Sub sloganul „All aboard”, Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena din Lisabona, reprezentanţii a 42 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie.

Concursul va avea loc în Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.