Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a anunţat că este în lucru un scenariu cu privire la ridicarea restricţiilor în România, însă nu poate oferi un termen când se va întâmpla acest lucru.
El a încurajat oamenii să continue să poarte masca de protecţie, în special în spaţiile închise şi a adăugat că sănătatea populaţiei este mai importantă decât dezbaterile privind constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea unor prevederi din ordonanţa de urgenţă care reglementează purtarea măştii de protecţie.
„Se lucrează la scenarii, dar dacă lucrezi la scenarii nu poţi să ştii cu exactitate, pentru că dacă am ştii cu exactitate pentru că dacă am ştii cu exactitate, nu am mai lucra la scenarii. Deci în mod evident împreună cu colegii care sunt în zona de sănătate publică, INSP, lucrăm la astfel de scenarii, cum spuneţi dumneavoastră, astfel încât o scădere în mod constant nu numai a numărului de cazuri, dar şi al celor din secţiile ATI să ne ofere argumente pentru ridicarea cât mai rapidă a restricţiilor. Nu vreau să ne angajăm la un termen. Termenul va fi generat dacă vreţi de modul de evoluţie a situaţiei în perioada următoare şi inclusiv de modul în care fiecare dintre noi ne vom comporta”, a afirmat Alexandru Rafila, întrebat vineri la Călăraşi dacă este în lucru un scenariu privind ridicarea restricţiilor şi când se va întâmpla acest lucru.