Alertă în județul Iași: un avion de mici dimensiuni a aterizat de urgență pe un câmp

0
217

Autoritățile ieșene au fost puse în alertă după ce un avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze de urgență pe un câmp din comuna Sinești.

 

Mai multe echipaje de prim-ajutor se deplasează în acest momente la locul indicat.

Primele informații arată că în avion se aflau doi cetățeni austrieci care au raportat probleme tehnice la motor, fiind nevoiți să aterizeze.

Aparatul de mici dimensiuni a aterizat într-un lan de porumb de la marginea satului Osoi. Polițiștii au fost primii care au ajuns la fața locului. Aceștia i-au găsit teferi pe austrieci.

Pilotul avionului le-a spus că veneau din Ungaria și, fiind surprinși de vremea nefavorabilă, au decis să se îndrepte spre Iași, moment în care s-au auzit zgomote la motor. Atunci pilotul a decis aterizarea de urgență.

Aparatul de zbor n-a suferit daune mari, iar cei doi austrieci sunt teferi. Ei au fost transportați la Iași, iar astăzi urmează să fie efectuată ancheta de către experții de la Autoritatea Aeronautică Civilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.