Autoritățile din Republica Moldova iau în calcul, în contextul alegerilor parlamentare de duminică, scenarii care includ întreruperea curentului, alarme false cu bombă, atacuri cibernetice, violențe stradale şi acte de vandalism, conform news.ro.
Autoritățile de la Chișinău nu admit ca furtul de voturi şi acţiunile de destabilizare ruseşti să devină „lovitură de stat electorală”.
”Scopul unic al tuturor instituţiilor este de NU admite ca furtul de voturi şi acţiunile de destabilizare ruseşti să devină o „lovitură de stat electorală”, transmite Executivul de la Chişinău.
În ceea ce priveşte întreruperile alimentării cu curent electric, autorităţile deja au făcut pregătirile pentru a putea fi continuat procesul de votare. În ziua votului astfel de incidente sunt anunţate de Comisia Electorală în conferinţe, iar furnizorii de electricitate adoptă măsuri suplimentare şi dispun de echipe dedicate disponibile pentru intervenţii.
În cazul alarmelor false cu bombă, ”tacticile deja folosite în trecut vor fi gestionate prompt de instituţiile de securitate, astfel încât scrutinul să se desfăşoare normal”. Aceste alerte sunt comunicate de poliţie.
Şi varianta atacurilor cibernetice asupra frontierelor, aeroportului, plăţilor, semnăturii digitale şi comunicaţiiloreste luată în calcul, în condiţiile în care, în 2025, au fost identificate peste 1000 de atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice; autorităţile acţionând permanent pentru a le combate. CEC, la rândul său garantează că votul este protejat prin procese-verbale scrise şi validat de Curtea Constituțională.
Mai multe pe: stiripesurse.ro