Secțiile de votare s-au deschis la ora 7.00 în Republica Moldova. Sunt organizate alegeri locale în mai multe localități. De asemenea, alegeri au loc și pentru primăriile celor mai importante orașe din Republica Moldova, Chișinău și Bălți.
Alegerile sunt monitorizate de observatori naționali (delegați de PROMO-LEX) și de observatori internaționali.
Pentru primăria Chișinăului candidează 11 politicieni, 10 desemnați de partide și o candidată independentă, informează Europa FM.
Lista candidaților pentru primăria capitalei Chișinău este următoarea:
Ion Ceban – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Valeriu Munteanu – Partidul Liberal
Andrei Năstase – Platforma Demnitate și Adevăr
Alexandr Roșco – Partidul Casa Noastră Moldova
Vasile Costiuc – Partidul Democrația Acasă
Constantin Codreanu – Partidul Unității Naționale
Victor Strătilă – Partidului Verde Ecologist
Maxim Brăila – Partidul Popular din Republica Moldova
Alexandra Can – Partidul Național Liberal
Silvia Radu – candidat independent
Alexandru Mîțu – Partidul Ruso-Slavean din Moldova
Formațiunile pro-europene nu au purtat negocieri pentru desemnarea unui candidat comun. Totuși, Andrei Năstase, candidatul Platformei „Demnitate și Adevăr”, este susținut și de Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu, fostă candidată la președinția Republicii Moldova.
Partidul Democrat a decis să nu susțină oficial niciun candidat.
Cât despre Partidul Comuniștilor din Republica Moldova și Partidul Popular, aceste formațiuni au decis să nu desemneze candidați.
Pentru primăria orașului Bălți, al doilea ca mărime din Republica Moldova după Chișinău, candidează opt politicieni.