Polițiștii din comuna ieșeană Victoria au identificat 2 tineri, de 27 de ani, respectiv 22 de ani, ambii din localitate, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în noaptea de 23 spre 24 septembrie a.c., aceștia ar fi pătruns în curtea unui imobil, de pe raza comunei Victoria, deținut de un bărbat, de 50 de ani, din municipiul Iași, iar dintr-o anexă i-ar fi sustras 2 mopede, cauzându-i un prejudiciu de 6.000 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit persoanei vătămate.
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situații de fapt.