Pompierii au intervenit, din nou, la Penitenciarul Rahova, după ce deținuții au provocat un nou incendiu. Trei gardieni și un deținut au fost transportați la spital din cauza expunerii la fum, informează ISU, citat de Mediafax.
Patru autospeciale SMURD și o ambulanță București-Ilfov au fost mobilizate.
Reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au transmis că incendiul a fost provocat de un deținut aflat în tranzit la Penitenciarul Rahova și a dat foc unor saltele din camera în care era cazat.
„Conform procedurii, a fost solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Ca urmare a intervenţiei rapide a angajaţilor unităţii, incendiul a fost stins până la sosirea echipajului de pompieri. Deţinutul în cauză şi 6 poliţişti de penitenciare au fost preluaţi de echipajele SMURD sosite la faţa locului, în vederea efectuării de investigaţii medicale suplimentare.”, informează ANP.
Toate persoanele implicate se află în afara oricărui pericol.
„Incidentul face obiectul unei verificări interne, deţinutul implicat urmând a fi cercetat disciplinar şi sancţionat conform prevederilor legale.”, mai arată sursa citată.
Patru gardieni și un deținut au fost transportați la Spitalul Floreasca pentru că au fost expuși la fum.


