Airbus, partenerul de 50 de ani al României, s-a săturat să vorbească la pereți și a anunțat că șansele să renunțe la construcția fabricii din Brașov sunt tot mai mari pe zi ce trece. A făcut ceva acolo, dar anunță că nu va finaliza proiectul.
De doi ani așteaptă constructorul european o comandată de elicoptere din partea statului român, timp în care a mai renunțat și la condiții tot ca să primească un răspuns pozitiv, însă s-a dovedit că nu are cu cine negocia. Airbus a făcut fabrica acolo tocmai pentru că a existat o promisiune de comenzi ferme. Aşa s-a luat decizia de investiţii.
După o prezență de aproape două decenii pe piața românească, gigantul aeronautic Airbus ia în calcul să renunțe la finalizarea construcției fabricii de elicoptere din Brașov, unde a investit deja 10 milioane de euro. Iar dacă nu va ajunge la o înţelegere cu viitorul Guvern, Airbus ar putea decide chiar să mute fabrica în altă ţară. Și totul din cauza dezinteresului autorităților române.
Olivier Michalon, şef pe regiunea Europa la Airbus Helicopters: „În 2015, am avut o viziune, să ne extindem amprenta industrială în Braşov. (…) La acel moment, impresia noastră a fost că România va înlocui vechile elicoptere Puma Socat. Înţelegem însă că e vorba de o investiţie mare şi că e nevoie de timp şi am fost extrem de răbdători.” (sursa: News.ro)
Airbus a inaugurat fabrica de la Ghimbav destinată să producă elicoptere H215M în 2016, în urma promisiunii că statul român va veni cu o comandă consistentă. Încă de la început, constructorul european a anunțat că are nevoie de o comandă fermă din partea României de cel puțin 16 elicoptere pentru a da drumul serios la producție.
România spunea însă că se pot comanda doar 5-7 elicoptere, ceea ce nu justifica o investiție de o asemenea amploare. Acum, compania stă degeaba, se fac doar lucrări de mentenanță. Potrivit reprezentanților companiei, la momentul investiției, erau trei state în regiune care își doreau această fabrică.
Olivier Michalon, şef pe regiunea Europa la Airbus Helicopters: „Investiţia era câştigătoare din multe puncte de vedere, economic, social, diplomatic, educaţional, pentru industrie şi pentru Airbus, dacă îl realizam, dar şi pentru România. Din nefericire, nimic nu s-a întâmplat. (…) Este o şansă ratată de România. Iar azi am decis să suspendăm proiectul.” (sursa: News.ro)
Iar supendarea poate fi o etapă premergătoare relocării unităţii în altă ţara. În august 2017, când preşedintele Emmanuel Macron a venit la Bucureşti, au fost purtate discuții cu preşedintele României şi a existat confirmarea că proiectul va continua. De atunci însă, nimic nu s-a mai întâmplat. În plus, comenzile date până acum de România au favorizat grupurile americane, deși europenii au venit și cu promisiunea implicării în economie. De exemplu, există negocieri avansate cu grupul american Bell pentru achiziția a 45 de elicoptere de atac Viper. Negocieri deschise mult mai târziu decât cele cu Airbus pentru elicpoterele H215. A existat apoi promisiunea că pentru constructorul european vor veni comenzi din partea ministerului de interne, dar ceva concret şi ferm pe termen lung nu a apărut.