Afișul Primăriei Iași cu evenimentul Iei a fost schimbat după 24 de ore, după ce i-a fost atrasă atenția administrației publice locale cu privire la veridicitatea imaginii.
Mai exact, astăzi, a fost distribuit în masa o postare de pe rețelele de socializare în care municipalitatea era întrebată retoric de ce pe afișul evenimentului dedicat Iei apare o ie modernă, făcută la o matriță și nu o piesă de patrimoniu.
Vezi postarea aici:
Administrația s-a autosesizat, sau a fost atenționată, motiv pentru care pe mailul redacției noastre a fost primit un nou mail privind evenimentul de duminică, însoțit de o altă poză a evenimentului.
„Nu pentru acest gen de promovare am creat Ziua Universală a Iei în 2013. Iașiul e într-una una dintre cele mai bogate și frumoase zone etnografice ale României. E capitala Moldovei. De ce își bate joc Primăria Iași de simbolul culturii tradiționale? De patrimoniu și identitatea culturală? Așa arată România Autentică? Plină de falsuri și copii ieftine promovate din bani publici? Foto – vizualul Festivalul Iei realizat de Primăria Iași vs cămașă de Iași de patrimoniu expusă la Palatul Culturii”, postează Andreea Diana Tănăsescu, la care însoțește această fotografie.
Noul afiș al Primăriei este acesta: