Un elev în vârstă de 16 ani, olimpic la religie, a murit ieri dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren, între localităţile Hălăuceşti şi Mogoşeşti-Siret.
Tragedia s-a produs ieri dimineață, în jurul orei 08.00, între cele două localităţi, pe câmp. Tânărul de 16 ani, elev în clasa a IX-a, a fost lovit de tren, iar potrivit unor surse, acesta ar fi alergat în faţa trenului, existând indicii că a făcut acest lucru intenţionat, pentru a se sinucide.
Mecanicul trenului nu a putut face nimic pentru tânărul care s-a aruncat pe calea ferată şi a sunat imediat la numărul de urgenţă 112.
Un echipaj SMURD s-a deplasat la locul accidentului, însă medicii au descoperit că elevul avea leziuni incompatibile cu viaţa.
Nimeni nu îşi explică motivul pentru care elevul a recurs la acest gest, mai ales că provenea dintr-o familie bună, era singur la părinţi şi învăţa foarte bine.


