Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au admis în parte, miercuri seară, propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova în dosarul privind incendiul de la Ferma Dacilor în care au murit opt oameni.
Ei au emis mandat de arestare preventivă pe numele controversatului om de afaceri Cornel Dinicu, cel care înfiinţase şi care administra, în fapt, complexul turistic Ferma Dacilor din Tohani. Ceilalţi doi inculpaţi au primit mandate de arest la domiciliu, în dosarul în care cei trei sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore.
”Admite în parte propunerea de arestare preventivă formulată la data de 03 Ianuarie 2024 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova în dosarul de urmărire penală nr. 393/P/2023 cu privire la inculpatul Dinicu Cornel. (…)
Dispune arestarea preventivă a inculpatului Dinicu Cornel pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 03.01.2024 şi până la data de 01.02.2024, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Dinicu Cornel. (…) Dispune luarea măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând din data de 03.01.2024 şi până la data de 01.02.2024, inclusiv, faţă de inculpatul Ristin Vitomir Adrian. (…)
Dispune luarea măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând din data de 03.01.2024 şi până la data de 01.02.2024, inclusiv, faţă de inculpata Ilie Adelina Elena”, se arată în soluţia Judecătoriei Ploieşti, publicată pe portalul instanţelor de judecată miercuri seară.