Ieri, polițiștii ieşeni au intervenit la peste 90 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au aplicat peste 250 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate 32 de infracțiuni.
La data de 17 ianuarie a.c., poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 6 acțiuni și s-a intervenit la 91 de evenimente, dintre care 77 au fost sesizate prin 112.
În urma activităților, au fost sesizate 32 de infracţiuni.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 252 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 82.412 lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
Au fost reținute în vederea suspendării 34 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.


