110 autovehicule au fost controlate, și 122 de persoane au fost legitimate în cadrul unei acțiuni de amploare a polițiștilor ieșeni.
Aceasta a avut loc ieri, 20 iunie, în intervalul orar 08.00 – 14.00, când polițiștii din cadrul Secţiei nr. 8 Poliție Rurală Lețcani și Serviciului Rutier Iași, împreună cu reprezentanți ai R.A.R. Iași au acționat, pe DN 28, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului rutier.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 29.588 de lei, dintre care 44 conform O.U.G. nr. 195/2002, 2 conform Legii nr. 132/2017 și una conform O.G. nr. 43/1997.
De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere, dintre care două pentru neacordare prioritate de trecere pietonilor, unu pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și unu pentru nerespectarea regulilor privind depășirea.
Au fost retrase 4 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare și 8 certificate de înmatriculare, dintre care 5 pentru defecțiuni tehnice și 3 pentru alte abateri.


