Două mașini au fost implicate într-un accident rutier pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași, în intersecția de la Casa Modei.
Evenimentul rutier a avut loc la orele amiezii, între un Renault Clio cu numere de Iași și un Wolkswagen Golf, înmatriculat în Bacău. La fața locului a fost solicitat un Echipaj de Prim Ajutor.
Nu se cunosc informații despre starea pasagerilor, însă cele două autoturisme au fost serios avariate.


De-a lungul timpului, în această intersecție au avut loc mai multe accidente rutiere soldate cu victime omenești. Anul trecut, o femeie a ajuns în stare gravă la spital, asta după ce un șofer a intrat în plin în grupul de oameni care așteptau la semafor.


