Un accident rutier a avut loc astăzi la ieșire din Suceava spre Mitoc. Două autoturisme au fost implicate.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospeciala pentru descarcerare si doua ambulante SMURD (TIM + EPA).
În urma impactului, au rezultat două victime, constiente si cooperante, care au primit ingrjjiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate la UPU Suceava.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul.


