Evenimentul rutier s-a petrecut în Tomești, pe fondul nepăstrării distanței regulamentare între autoturisme.
Au fost implicate un Logan, un Opel și un Hyundai. La testul alcoolemiei, a rezultat că șoferul Loganului avea 0,83 mg/litru alcool pur în aerul expirat, iar cel al Opelului avea 0,13 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Din informațiile pe care le avem, șoferul Loganului nu a observat coada de mașini care se formase la bariera de la Tomești pe sensul de intrare în Iași, și a izbit puternic un autoturism Hyundai, care a ricoșat într-un Opel la volanul căruia se afla alt bărbat sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii continuă cercetările.