Accident produs de un șofer beat în Brașov, care conducea pe contrasens (VIDEO)

0
133

Un șofer beat s-a urcat la volanul mașinii, a mers pe contrasens și s-a tamponat frontal cu o autoutilitară. S-a întâmplat în cursuu serii trecute pe o stradă din Ghimbav, județul Brașov.

Întregul incident a fost filmat de către un alt șofer și ridicat pe rețelele de socializare. Reacțiile nu au întârziat să apară. Pe video se vede starea șoferului care a provocat evenimentul, precum și nedumerirea lui.

Bărbatul din Ghimbav, județul Brașov, este cercetat de polițiști pentru că a condus sub influența alcoolului.

„Un conducător auto, în vârstă de 32 ani, din orașul Ghimbav, jud. Brașov, care se deplasa pe str. Făgărașului din orașul Ghimbav, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară. În urma impactului nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.95 mg/l alcool pur. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Alina Ivan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.